Meniu
Prima Pagina
Albina
Cuibul
Stupul
Inmultirea
Calendarul
Anotimpurile
Viaţa familiei
Resursele
Extragerea mierii
Bolile Albinei
Biologia albinei
Dezvoltarea
Iernarea
Inventarul apicol
Produsele apicole
Go!
Go!
Prelucrarea cerii Go!
Go!
Go!
Extragerea mierii Go!
Go!
Go!
Go!
Go!
Apiterapie
Diverse Contact
Legislatie
Bibliografie
Recomandari
Harta Site
   
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 
Mierea
 
 
 

Prin definitie, mierea este "substanta dulce produsa de albine melifere din nectarul florilor sau din secretiile care provin din parti vii ale plantelor sau care se gasesc pe acestea, pe care le culeg, le transforma si le combina cu substante specifice si le înmagazineaza în fagurii din stup". Mierea poate proveni din nectarul florilor si din mana produsa de purici (mierea de mana), si este produsul doar al albinelor.

.Nu putem deci folosi cuvântul,, miere" pentru a desemna produse obtinute prin hranirea albinelor cu zahar industrial si nici produsele dulci provenind de la insecte, altele decât albina melifera, ca de exemplu meliponele sau bondarii.
.În functie de origine, se distinge mierea de nectar sau mierea de mana. Dupa cum mierea se afla în faguri sau extrasa, este categorizata ca miere în faguri, miere centrifugata, miere stoarsa, miere scursa. În practica, aceste definitii sunt putin folosite.

.. Proprietatile fizice ale mierii -

.În momentul recoltarii de catre apicultor, mierea este în general, perfect fluida. Ca atare proprietatile fizice mentionate mai jos, nu se refera decât la produsul proaspat extras, epurat si necristalizat.

.Masa volumica
.În functie de noile norme ale unitatilor de masura, masa volumica trebuie exprimata în kilograme pe metru cub (kg/m3). Pentru miere, ea este în medie de 1422,5 la 20°C.

. .În raport cu apa pura, densitatea mierii este de 1,4225. Este deci un produs relativ dens. Variatiile de densitate provin mai ales din variatiile continutului în apa. Cu cât mierea este mai bogata în apa, cu atât este mai putin densa. Practic ne putem servi de densitate ca mijloc de a stabili continutul în apa al mierii. Astfel, densi­tatea medie indicata mai sus corespunde unui continut de aproximativ 17,2% apa.

. Vâscozitate
.Majoritatea mierilor au o vâscozitate normala, adica ele se confor­meaza legii lui Newton cu privire la scurgerea fluidelor. Vâscozitatea lor depinde în principal de continutul în apa si de temperatura. Depin­de mult mai putin de compozitie ; se constata mici variatii de vâscozitate care depind probabil de prezenta "dextrinelor", în cantitati mai mult sau mai putin importante în functie de originea florala a mierilor ; aceste variatii sunt destul de mici asa încât se poate considera ca valorile critice observate se aplica practic tuturor mierilor newtoniene. Daca se traseaza curba vâscozitatii în functie de temperatura, se observa un punct de flexiune catre 35°C. Aceasta înseamna ca vâscozitatea mierii este ridicata la temperatura  obisnuita, ca ea scade rapid între 30 si 40°C si nu mai variaza mult la temperaturi superioare. Este deci inutil sa încalzim mie­rea mai mult de 40°C pentru a o face foarte fluida.
.Continutul în apa influenteaza mult vâscozitatea mierii. Cu cât o miere contine mai multa apa, cu atât este mai fluida. Ne putem folosi de vâscozitate pentru a masura continutul în apa al unei mieri, dar me­toda este foarte delicata.
.Mierile considerate newtoniene sunt mieri cu vâscozitate anormala. Cel mai cunoscut caz este cel al mierii de iarba neagra (Calluna), care este tixotropa. în repaos ea este rigida, are o consistenta gelatinoasa si nu curge. Pentru a rupe aceasta stare fizica, este suficient sa o amestecam cu o spatula ; ea devine fluida si curge în mod normal. Redevine rigida daca nu este miscata. Aceasta vâscozitate anormala pune probleme apicultorilor pentru extragere si prelucrare.

. Caldura specifica                                                                                            
.În functie de noile norme referitoare la unitatile de masura ar fi bine sa transformam datele de care dispunem în unitati din sistemul international. Aceasta operatiune nu este indispensabila amintindu-ne caldura masala a mierii care este egala cu 0,54 din cea a apei la 20°C, când mie­rea contine 17% apa. Aceasta înseamna ca este nevoie de aproximativ doua ori mai putina energie (jouli) pentru a încalzi mierea, decât pentru a încalzi acelasi volum de apa. Aceasta cifra este foarte importanta pentru a calcula instalatiile pentru prelucrarea mierii.

.Conductivitate termica
.Conductivitatea termica   a mierii nu este foarte diferita de cea a apei. Ea a fost calculata pentru o miere fin cristalizata. Valoarea gasita arata ca mierea este rea conducatoare de caldura. Conductivitatea termica variaza în functie de continutul în apa si temperatura. Aceasta proprietate este foarte importanta pentru tehnologia mierii.

. Culoarea
.Culoarea mierii este, în mod natural, variabila : mierile cele mai deschise la culoare sunt aproape incolore, iar cele mai închise sunt practic negre. Între aceste doua extreme se gaseste toata gama de galben si de rosu. Culoarea mierii este datorata prezentei unor substante putin cunoscute, printre care pare sa figureze carotenul. Culoarea mierii fiind o caracteristica foarte importanta din punct de vedere comercial, s-au depus eforturi pentru punerea  la punct a unor   metode de apreciere.

. Turbiditate
.Mierea naturala contine întotdeauna, în suspensie, particule solide sau materii coloidale astfel încât pusa într-un recipient, ea este putin tul­bure, chiar daca este bine epurata. Aceasta turbiditate este mai mult sau mai putin accentuata, în functie de sortul de miere.

. Fluorescenta
.În lumina ultravioleta, multe mieri prezinta o usoara fluorescenta. Fenomenul nu a facut obiectul unor studii prea amanuntite.

. Indice de refractie
.Indicele de refractie al mierilor variaza aproape liniar, în functie de continutul în apa, între 13 si 26%, astfel încât aflam cu usurinta acest continut, masurând indicele de refractie. Este necesara o corectie de temperatura.

. Puterea de rotatie
.Majoritatea mierilor provoaca rotatia spre stânga a luminii polari­zate, dar exista mieri dextrogine, care provoaca rotatia planului de pola­rizare spre dreapta. Puterea de rotatie a mierii este o caracteristica putin semnificativa, deoarece diversele zaharuri pe care le contine au toate pu­teri de rotatie diferite; ceea ce se observa nu este decât o rezultanta fara prea mare valoare practica.

. Conductibilitatea electrica
.Conductibilitatea electrica a mierilor se masoara într-o solutie stan­dard cu 20% materie uscata. Ea este cu atât mai ridicata cu cit mierea este mai bogata în substante ionizabile; elementele minerale constituie esentialul în aceste substante, astfel ca masurarea conductibilitatii elec­trice oglindeste destul de bine nivelul continutului de cenusa. Mierile de mana si, în general, mierile de culoare închisa au cea mai mare conductibilitate electrica.

compozitia mieriiCompozitia mierii -

.În miere se regasesc substantele continute la origine în nectar sau în picaturile de mana aruncate de puricii de plante. Dar actiunea albinelor asupra acestor materii prime nu este numai mecanica; ea se exercita  în profunzime aducând transformari chimice importante si, în acelasi timp, îmbogatirea cu substante noi provenite chiar de la albine.

.Materiile dulci sunt adunate de albinele culegatoare în gusa, ca solutii; la trecerea prin aceasta parte anterioara a tubului digestiv ele sunt îmbogatite cu secretii salivare ce au diverse actiuni enzimatice.

.Pentru a deveni miere, nectarul sau mana trebuie sa fie regurgitate, preluate de alta albina, depuse într-o celula, reluate din nou, regurgitate, reluate si asta pâna când îsi pierde excesul de apa si compozitia i se standardizeaza. Caci, fara îndoiala, cel mai interesant este faptul ca variatiile de compozitie între mieri de origini florale diferite, sunt mai mici decât cele care se pot evidentia între nectaruri. Un nectar cu continut predominant de zaharoza este supus actiunii unei invertaze salivare si din el rezulta un amestec de glucoza si levuloza. Trebuie sa adaugam ca actiunea enzimelor albinei nu este însa chiar atât de simpla ; nu este vorba numai de hidroliza dizaharidelor ca de exemplu maltoza, ci de formarea zaharurilor superioare noi, care nu au existat în nectar. Activitatea albinei are ca efect reglarea optima a umiditatii prin evaporare, nivelarea spectrului zaharurilor si cresterea continutului în enzime.
.Când continutul în apa se reduce la mai putin de 17-18% albina capaceste mierea cu o pelicula subtire de ceara pura. Capacelul pentru miere este mult mai etans decât cel pentru puiet. Evaporarea apei se face în doi timpi : într-un timp apa este eliminata la nivelul pieselor bucale ale albinei, care expune la aer picatura de nectar pe care o regurgiteaza; în al doilea timp, maturarea se desavârseste în celule deschise ; apa se evapora prin ventilare energica si prin ridicarea temperaturii. Sunt necesare mai multe zile pentru a transforma nectarul în miere, pe timp frumos.
.

. Principalele componente ale mierii proaspat recoltate
.Continutul în apa al mierilor variaza destul de mult în functie de originea lor florala, de anotimp, de intensitatea culesului, de puterea coloniilor de albine si, bineînteles, de felul în care apicultorul a facut recoltarea. Valorile cele mai scazute se situeaza în jur de 14% Si cele mai ridicate în jur de 24-25%. Valoarea optima este în jur de 17%. O miere prea "uscata", este greu de extras si de conditionat. Prea umeda risca sa fermenteze si gustul îi este atenuat.
.Zaharurile reprezinta 95-99% din substanta uscata a mierii. Putem spune ca apa si zaharurile împreuna formeaza practic întreaga miere. Trebuie sa mai facem însa diferenta printre zaharuri, între cele prezente în mod regulat si în proportie ridicata si cele care se gasesc mai neregulat si în cantitati scazute. Cele doua zaharuri mai abundente în miere sunt glucoza (sau dextroza) si fructoza (sau levuloza). Ambele sunt monozaharide care raspund formulei globale C6H12O2. Continutul mediu de levuloza în miere este de aproximativ 38%, si de glucoza de 31%.            
.Urmeaza dizaharidele formate prin asocierea a doua monozaharide. Este vorba în principal de maltoza si zaharoza (7,3% si respectiv 1,3%).Zaharurile superioare, formate din mai mult de doua zaharuri simple,nu reprezinta în medie decât 1,5% din miere, dar cu o variatie destul de mare deoarece sunt mieri care pot sa contina pâna la 8% si chiar mai mult.
S-au putut identifica pâna la ora actuala cincisprezece zaharuri diferite în miere, dar ele nu se gasesc niciodata toate împreuna. În afara celor mentionate, s-au identificat izomaltoza, turanoza, maltuloza, nigeroza, kojibioza, leucroza, melezitoza, erloza, kestoza, rafinoza si dextrantrioza. Cercetarile care se fac în lume arata ca lista nu este închisa.

. Acizi organici
.Toate mierile au o reactie acida ; ele contin, nu cum se credea altadata. , acid formic provenind din glanda de venin, ci un amestec de acizi organici dintre care unii sunt prezenti în nectar în timp ce altii  rezulta din multiplele reactii care îsi au sediul în miere. Acest lucru se poate dovedi printr-o analiza a hranei stocata de albine carora li se administreaza un sirop de zahar foarte pur ; aceasta hrana stocata devine acida. Analiza acizilor organici continuti în miere a aratat ca acestia sunt numerosi, dar cel care predomina este acidul gluconic provenind din glucoza. Au fost pusi în evidenta acizii : acetic, lactic, malic, succinic, butiric, citric piroglutamic si formic. Prezenta lactonelor este practic constanta.

. Aminoacizi si proteine                                                                          
.Substantele azotoase nu reprezinta decât o parte infima din mierea pura. Nivelul azotului din miere este în medie de 0,04% ceea ce, transformat în proteine, da aproximativ 0,26%. Este vorba de aminoacizi liberi si de proteine care pot fi de diverse origini. Aceste substante azotate pot fi pre­zente în nectar, pot proveni din secretiile albinelor sau pot fi continute în grauncioarele de polen care sunt constituentii normali ai mierii.
Trebuie facuta o mentiune speciala pentru mierile de iarba neagra (Calluna vulgaris) a carei vâscozitate anormala (tixotropie) este datorata prezentei în nectar a unei proteine speciale. Când mierea este foarte pura, aceasta proteina poate atinge în ea 2%.

. Lipide
.Fractiunea lipidica a mierii este foarte slaba si nu a facut niciodata obiectul cercetarilor. Probabil ca extractul eteric din miere contine mai ales ceara provenind de la extractie.

. Saruri minerale
.Toate mierile contin elemente minerale dintre care cel mai important este potasiul. Sarurile de potasiu reprezinta aproape jumatate din substantele minerale; acestea nu depasesc procentajul de 0,1% în mierile de calitate obisnuita. Mierile foarte închise la culoare si mierile de presa care contin mult polen ating procentaje mai mari.
.Elementele cel mai bine reprezentate în miere, în afara potasiului, sunt clorul, sulful, calciul, fosforul, magneziu!, siliciul si fierul.
.Alaturi de aceste elemente majore, în miere se afla un numar important de elemente rare, sau oglio-elemente, care nu exista decât în starea de urme si care nu au putut fi puse în evidenta decât prin metode foarte fine, cum este metoda activarii, care necesita folosirea unui reactor atomic pentru a face transmutari. Rezultatele cele mai interesante obtinute astfel se refera la corelatia între continutul în elemente rare al mierilor si originea lor florala sau geografica. Astfel, doua mieri de salcâm sau doua mieri de brad, provenind din doua regiuni diferite se deosebesc prin prezenta elementelor rare deosebite.

. Enzime
.Originea enzimelor din miere este dubla : o parte din ele provine din nectar, cealalta din secretiile salivare ale albinelor. Se cunosc în special o invertaza si o amilaza. Invertaza este responsabila de hidroliza dizaharidelor ; amilaza ataca amidonul si îl transforma în glucoza. Dar  mierea contine si alte enzime, în special o catalaza, o fosfataza si o gluco-oxidaza care transforma glucoza în acid gluconic, care este, dupa cum am vazut principalul acid organic din miere. Fragilitatea enzimelor si usurinta cu care ele sunt distruse de caldura fac posibila folosirea lor ca indicatori ai supraîncalzirii mierii.

. Vitamine
.Mierea este relativ saraca în vitamine în comparatie cu alte alimente si în special cu fructele. Nu contine nici o vitamina liposolubila (vitamina A si D) ; contine putine vitamine din grupa B si uneori putina vitamina C. Vitaminele din miere îsi au aproape întotdeauna originea în grauncioarele de polen pe care aceasta le contine în suspensie. Nu este cazul vitaminei C, care provine din nectar, dar numai din cel de menta, dupa cunostintele noastre în stadiul actual. Vitaminele din grupul B prezentate în miere, aceleasi care se gasesc în polenuri sunt tiamina, riboflavina, piridoxina, acidul pantotenic, acidul nicotinic, biotina si acidul folic. Aceleasi vitamine se regasesc, în doze mult mai mari, în laptisorul de matca.

. Pigmenti
.Se stiu putine lucruri despre pigmentii care dau culoare mierii. Ei apartin probabil grupelor carotenoizilor si flavonoizilor.

. Arome
.Metodele moderne de analiza chimica si, în special cromatografia în faza gazoasa, au permis sa se faca studii asupra substantelor care dau mierii aroma sa deosebita. Se spera ca se vor descoperi usor indicatorii specifici care sa permita caracterizarea sigura a originii florale a mierilor. A fost descoperit într-adevar antranilatul de metil ca indicator al mierilor de portocal dar alaturi de aceasta substanta s-au mai descoperit câteva zeci de alcooli, cetone, acizi si aldehide fara sa se fi putut desprinde vreo lege a aparitiei acestor substante. Se pare ca aroma mierii este data de câteva zeci de substante care dealtfel, nu sunt stabile ; ele se degradeaza cu timpul, se transforma, astfel încât toate mierile vechi dobândesc în cele din urma acelasi miros usor rânced, provenind din reactiile enzimatice si din fermentarile care continua sa se produca, la temperatura obisnuita, în mierea extrasa.

. Substante diverse
.Inventarul pe care îl facem nu are pretentia sa fie exhaustiv. Mierea este un produs biologic, deci complex. Ea nu este "vie" contrar a ceea ce se scrie adeseori, dar este sediul unor transformari constante care decurg din continutul ei în enzime active. Mai contine si factori imperfect determinati sau deloc, cu proprietati biologice interesante. În primul rând trebuie sa luam în considerare activitatea antibacteriana care începe sa fie bine cunoscuta, activitatea colinergica si altele incomplet cunoscute si foarte greu de studiat tocmai din cauza ca mierea nu este un produs simplu si nici cu compozitie constanta.

 _____________________________________-

. Îmbatrânirea mierii
.Mierea este considerata adeseori ca o marfa neperisabila, ce se conserva, practic, la infinit si comercializabila, fara precautii, de la un an la altul. Sunt niste notiuni false. Mierea trebuie sa fie obiectul unor griji deosebite daca vrem sa-si pastreze prospetimea si toate calitatile sale, inclusiv cele gustative.

miere cristalizata

.Cristalizarea
.Mierea pastrata de albine în faguri este un produs lichid ; toate zaharurile pe care le contine se gasesc sub forma de solutie în apa, dar o solutie suprasaturata, ceea ce înseamna ca nu este stabila. Sub influenta diferitilor factori se declanseaza cristalizarea zaharurilor, care va cuprinde în mod progresiv toata masa mierii. Acesti factori care favorizeaza cristalizarea sunt, pe de o parte o scadere a temperaturii care agraveaza starea de suprasaturare a solutiei si, pe de alta parte, existenta unor germeni de cristalizare care constituie amorsa fenomenului. Acesti germeni pot fi cristale de glucoza microscopice sau chiar simple prafuri ca de exemplu grauncioarele de polen. Atâta timp cât mierea ramâne sub capacelul de ceara, la adapost de aer si la o temperatura aproape con­stanta, nu are sanse sa cristalizeze prea repede. Dupa extragere, în contact cu aerul si cu praful, si supusa unor variatii de temperatura mari, mierea are conditii favorabile de cristalizare. Ea cristalizeaza cu atât mai repede, cu cât contine mai multe zaharuri putin solubile în apa (glucoza), decât zaharuri foarte solubile (levuloza). În jur de 14°C, în prezenta germenilor de cristalizare, sunt întrunite toate conditiile pentru transformarea mierii într-o masa solida mai mult sau mai putin dura.
.Cristalizarea mierii este deci un fenomen natural care în sine, nu altereaza calitatea produsului. Zaharurile, în loc sa fie sub forma de solutie, se prezinta sub forme de cristale. Aceasta este singura diferenta. Dealtfel este usor sa se redea mierii starea lichida printr-o încalzire moderata care are ca efect trecerea zaharurilor în solutie.
.În acelasi timp, cristalizarea are consecinte importante pentru conservarea ulterioara a mierii. Mierea cristalizata trebuie imaginata ca un burete foarte fin ; cristalele, formate în special din glucoza, formeaza o urzeala care retine o faza lichida cuprinzând zaharurile foarte solubile si substantele necristalizabile din miere. Acest lichid este îmbogatit cu apa pe care o libereaza cristalizarea glucozei. Daca mierea cristalizata nu este rigida, lucru frecvent când ea contine mai mult de 18% apa, cristalele au tendinta de separare de partea lichida si depunere la fundul vasului. Daca temperatura este favorabila (în jur de 20-25°C), partea lichida, bogata în apa este expusa la o fermentare rapida. Cristalizarea mierii fenomen natural si general, trebuie considerata ca o prima etapa a învechirii produsului. Depinde de apicultor ca aceasta învechire sa se faca bine sau rau.

miere fermentata si cristalizata

. Fermentarea
.Toate mierile naturale contin levuri, ciuperci microscopice care produc fermentarile alcoolice. Aceste levuri nu se pot înmulti decât daca continutul în apa al mierii este suficient de ridicat; o concentratie mare de zaharuri nu le omoara dar le inhiba dezvoltarea.

Limita între concentratiile care asigura conservarea si cele care o pun în pericol este mica. Începând cu 18% apa, o miere continând suficiente levuri vii pentru ca sa fie posibil începutul fermentarii, va fermenta, daca temperatura este convenabila. Toate mierile care contin mai mult de 18% apa sunt expuse la o fermentare mai mult sau mai putin rapida si mai mult sau mai putin totala. În afara de levuri, mierile contin si alte microorganisme, care pot sa produca alte fermentari (lactica, butirica, acetica), toate alterând mierea. Când conditiile pentru fermentarea mierii sunt favorabile, se constata formarea unei spume abundente provenind din degajarea de gaz carbonic. Fermentarile nu se produc întotdeauna repede ; totusi, chiar daca sunt mai discrete, ele tot contribuie la degradarea mierii. Mierile fermentate prezinta întotdeauna o aciditate mai mare decât cea normala.

. Alte transformari
.În timpul îmbatrânirii, mierea sufera încet o suma de transformari în functie de compozitia ei si de temperatura de pastrare.
Pentru a bloca complet toate reactiile enzimatice, mierea trebuie pastrata la temperatura de -25°C. La temperatura obisnuita, si chiar in camera racoroasa (+4°C), se observa transformari sensibile într-o perioada de unul sau doi ani.  Acestea pot fi rezumate dupa cum urmeaza:
-  coloratia se intensifica, creste aciditatea libera ;
-  continutul   în invertaza si amilaza scade, ca si continutul în glucoza.
Se constata, de asemenea, o crestere regulata si relativ rapida a continutului în hidroximetil-furfural (HMF), substanta care se formea­za din levuloza în mediu acid. Continutul în HMF al mierii este practic nul în momentul recoltarii ; el creste rapid sub actiunea tratamentelor termice (retopiri) brutale. El serveste ca indicator al starii de conservare a mierii. Daca acesta depaseste 40 mg/kg, se considera ca mierea este improprie pentru consum fiind încalzita exagerat sau fiind prea veche sau prost conservata.
.În timpul îmbatrânirii, mierea îsi pierde în mod progresiv valoarea antibacteriana continutul în inhibina descreste.

. Proprietati biologice
.Numeroasele virtuti medicinale atribuite mierii nu trebuie sa ne faca sa uitam ca ea este, înainte de toate, un aliment energetic si nu lipsit de interes gastronomic, ceea ce are, de asemeni importanta. Consumul mierii nu trebuie sa fie redus la o problema de sanatate si de regim alimentar ; este si o placere a mesei.
.Ca toate alimentele glucidice, mierea are un aport de 3200 calorii pe kilogram de substanta uscata, ceea ce înseamna, tinând seama de cele 17-18% apa, o valoare calorifica de 3000 de calorii pe kilogram. Amintim ca nevoile energetice ale adultului care nu depune un efort mare si nu lupta împotriva frigului sunt de 2800 calorii pe zi. O munca fizica sau o activitate sportiva sustinuta presupune o cheltuiala de 3500 calorii.
Pentru a acoperi aceste nevoi calorice, un adult ar trebui sa consume zilnic în jur de 1 kg de miere. Acest consum nu ar acoperi nici nevoile de proteine, nici pe cele de lipide si nici de vitamine. Mierea nu este aliment complet. În schimb este un aliment excelent pentru muschi, foarte bun pentru sportivi care trebuie sa sustina un efort de lunga durata : ciclisti, înotatori de fond, alpinisti. În volum mic, mierea aduce zaharuri direct asimilabile - cu un usor efort de întârziere în ceea ce priveste levuloza, care nu trece direct în sânge.
.În comparatie cu zaharul, mierea ofera avantajul unei varietati mari de gusturi originale. Aromele mierii fac parte din acele substante care stimuleaza pofta de mâncare si faciliteaza digestia. Fiecare dupa gust, consumatorul poate gasi, din varietatea mierilor, pe cea sau pe cele care îi convin cel mal bine, în functie de obiceiurile sale alimentare.
.S-ar putea scrie o carte - si acest lucru s-a realizat deja - pentru a expune virtutile medicinale ale mierii. Aceste virtuti sunt reale si, empiric, cunoscute de milenii. S-a folosit si continua sa se foloseasca mierea pentru a îngriji si eventual a vindeca durerile cele mai diverse, fie ca este vorba de aparatul digestiv, de inima sau de aparatul respirator. Mierea ca medicament îsi datoreaza virtutile compozitiei sale : asocierea glucozei cu levuloza, acizii organici, elementele minerale, sute-de substante identificate sau nu, care provin din plante sau din organismul albinei, toate constituie o adevarata farmacopee.
Din pacate, pentru miere imensa bibliografie care exista despre valoarea ei terapeutica nu este întotdeauna de o riguroasa vioare stiintifica, nu atât din cauza ca cercetarile au fost prost facute ci din cauza ca unii experimentatori au facut o greseala considerând mierea un produs definit si stabil. Or, mierea nu este nici una nici alta. O cercetare medicala sau o analiza fiziologica facuta fara ca mierea folosita sa fi fost testata minutios din punct de vedere al originii si prospetimii, sunt îndoielnice.
.Ce sa retinem din marea masa a cercetarilor facute asupra proprietatilor biologice si medicinale ? În primul rând proprietatile antibacteriene, puse în evidenta în mod stiintific. Actiunea mierii asupra muschiului cardiac pare sa fie bine stabilita, în urma unor experiente realizate cu miere deproteinizata, injectabila ca un ser fiziologic cu glucoza. Actiunea asupra ficatului a fost pusa în evidenta prin acelasi procedeu. Administrarea mierii în medicina infantila a aratat ca are o actiune favorabila asupra fixarii calciului si asupra procentului de hemoglobina precum si în crestere. În privinta proprietatilor usor laxative ale mierii, se pare ca ele trebuie atribuite în special levulozei. În sfârsit, folosirea traditionala a mierii pentru a îndulci ceaiul în timpul iernii nu este lipsita de fundament caci actiunea sa antibacteriana îsi gaseste astfel cea mai buna întrebuintare în tratamentul afectiunilor respiratorii.

. Bazele rationale ale unei tehnologii a mierii        
.
Ceea ce stim despre miere si despre compozitia sa, ca si despre proprietatile sale biologice poate servi ca baza pentru punerea la punct a unei tehnologii care sa protejeze, atât cât este posibil, un produs care, fara sa fie perisabil în sensul obisnuit al termenului, nu este mai putin pretentios în ceea ce privesc prepararea, prelucrarea si pastrarea sa.
Obiectivul principal al acestei tehnologii trebuie sa fie acela de a da consumatorului un produs cât se poate de apropiat de cel pe care l-a depozitat albina în fagure. Conditia obligatorie este aceea de a nu scoate din si a nu adauga nimic la miere. De ce nu se comercializeaza pe scara larga mierea în fagure ? Formula este buna dar nu scutita de dezavantaje, dintre care cel mai important este pretul de cost ridicat, mierea devenind astfel
un veritabil produs de lux. Numai mierea extrasa poate satisface majoritatea consumatorilor, ramânând accesibila posibilitatilor lor. Trebuie deci, sa-i acordam cea mai mare atentie.             
.Calitatea mierii trebuie respectata chiar înainte de recoltare. Trebuie sa evitam, în cursul vizitelor la stupina, sa murdarim ramele cu funingine de la afumator. Mierea supusa unui astfel de tratament capata un gust neplacut de fum, mai ales daca exista multe celule necapacite. Tot în acest sens, apicultorul trebuie sa stie ca mierea este un produs alimentar care necesita multa grija.

extractia mierii

Casa stupinei trebuie îngrijita meticulos si niciodata un magazin nu trebuie pus direct pe pamânt. Regulile de igiena se aplica mierii si tuturor recipientelor si uneltelor cu care aceasta intra în contact.
.Posibilitatile de degradare a mierii din cauza caldurii încep sa se manifeste la cabana din cauza instrumentelor încalzite electric sau cu vapori pentru a usura descapacirea, extragerea, purificarea si prelucrarea mierii. Trebuie evitate, chiar foarte strict, temperaturile care provoaca caramelizarea mierii : peste 85°C mierea, componentele ei cele mai fra­gile, sunt afectate grav, chiar într-un timp foarte scurt. în ceea ce pri­veste actiunea caldurii asupra mierii, trebuie sa luam în considerare temperatura atinsa la suprafata si în masa mierii, precum si timpul de expunere la aceasta temperatura. O încalzire la 78°C la adapost de aer timp de mai putin de 10 minute este mai putin daunatoare decât o în­calzire de câteva zile la 40°C, desi aceasta temperatura este apropiata de temperaturile asa numite "biologice".
Dupa caldura, al doilea dusman al mierii este umiditatea. Apicultorul trebuie sa se asigure ca mierea pe care o extrage este coapta, adica ea nu contine mai mult de 18% apa. Este prima conditie pentru obtinerea unei mieri de buna calitate si care se pastreaza bine.
Ca orice solutie, mierea tinde catre o stare de echilibru cu atmosfera înconjuratoare. Când aceasta stare este atinsa, mierea nu pierde si nu absoarbe apa ; schimburile sunt oprite. Din contra, atâta timp cât aceasta stare de echilibru nu este atinsa, mierea se hidrateaza sau se deshidrateaza. Se poate defini pentru fiecare temperatura o stare higrometrica a aerului ambiant care asigura starea de echilibru. La 20°C de exemplu, o miere al carei continut în apa este de 17,4% se afla în echilibru cu mediul ambiant când acesta are o umiditate de 58%. Pentru o buna conservare a mierii, umiditatea atmosferei trebuie sa ramâna în jurul a 60%. Într-o atmosfera uscata, mierea tinde sa se deshidrateze dar cum la suprafata ei se formeaza o pelicula uscata care împiedica difuzia apei, uscarea este lenta. Dimpotriva, într-o atmosfera umeda, mierea se hidrateaza repede ; într-o atmosfera saturata cu umiditate, mierea preia mai mult de 1% umiditate pe zi, ceea ce înseamna ca deteriorarea ei risca sa fie foarte rapida.
.Ce se întâmpla daca mierea se afla închisa într-un recipient fie el mare sau mic ? Sau daca recipientul este sau nu etans ? Daca este etans si plin, starea de echilibru cu stratul de aer se stabileste foarte repede ; procentul de umiditate din miere ramâne stabil. Daca recipientul nu este etans, schimburile cu aerul exterior se continua si dupa cum acesta este uscat sau umed, mierea pierde sau preia apa. Asa se face ca pastrata în pivnita în ambalaje de proasta calitate sau prost închise, mierea începe repede sa fermenteze.
.În rezumat, se poate spune ca o tehnologie usoara dar rationala a mierii trebuie sa respecte igiena si calitatile mierii, care depind de integritatea constituentilor sai. Caldura si umiditatea sunt cele doua elemente care trebuie supravegheate în permanenta, de la recoltare pâna la consum.

. Extractia
.Extractia mierii prin stoarcere este practic abandonata. Ea corespunde unei forme de apicultura pe cale de disparitie, cea cu cosnite. Folosirea stupului cu rame mobile implica extractia mierii prin centrifugare si recuperarea cerii fagurilor pentru anul urmator.
Extractorul centrifugal, inventat în secolul trecut, are forme diferite în functie de destinatie : pentru o exploatare modesta cu câtiva stupi sau pentru o întreprindere profesionista unde se extrag câteva tone sau zeci de tone de miere în fiecare an. Dar, de la extractorul pentru patru rame actionat manual si pâna la extractorul pentru patruzeci sau optzeci de rame actionat de un motor electric, principiul este acelasi. Se foloseste forta centrifuga pentru a scoate mierea din celule si a o proiecta pe peretele intern al cuvei. Forta aplicata fagurelui este în functie de viteza unghiulara a cosului extractorului si de raza cosului. În extractorul tangential, ramele sunt asezate tangential fata de cilindrul virtual pe care miscarea cosului le face sa-l descrie ; în aceste conditii, forta aplicata ramelor este uniforma sau aproape uniforma pe toata suprafata (nu se poate extrage decât o singura fata odata). În extractorul radial, forta centrifuga aplicata ramei variaza progresiv de la catul inferior pâna la speteaza ; în vecinatatea axei extractorului, forta centrifuga este slaba. Fiecare din cele doua sisteme are avantajele si inconvenientele sale. Extractorul tangential lucreaza mai omogen decât extractorul radial, dar îl obliga pe operator sa extraga succesiv cele doua fete ale fagurelui; de fapt, îl obliga sa lucreze de trei ori. într-un prim timp, cu viteza moderata, se extrage sumar mierea de pe prima fata ; în al doilea timp se extrage mierea de pe fata a doua ; în al treilea timp, se revine la prima fata pentru a se termina extractia. De fapt, greutatea fetei opuse celei care este în curs de extrac­tie este suficienta pentru a face fagurele sa cedeze daca forta centrifuga este succesiva. Pentru a evita aceste manipulari obositoare, se construiesc extractoare tangentiale reversibile la care inversarea sensului rotatiei provoaca întoarcerea cosurilor în care se afla ramele.

.În orice caz, extractorul tangential are capacitate mica pentru cât spatiu ocupa. Este foarte potrivit pentru exploatarile mici sau pentru extragerea mierii cu vâscozitate mare, deoarece pozitia tangentiala a ramelor este mai eficace decât pozitia radiala.

.Extractorul radial are avantajul capacitatii sale mari - pâna la optzeci de rame Dadant mari - pentru un volum redus. El nu necesita reluarea ramelor. Pentru a fi totala, extragerea necesita un timp mai îndelungat.

.Extractoarele moderne sunt fabricate exclusiv din materiale nobile. Folosirea inoxului si a plasticului alimentar dau garantia de curatenie, igiena si nepoluare cu metale grele.
Extractoarele prevazute cu motor electric au un ambreiaj automat, un schimbator de viteza, o frâna, iar modelele cele mai perfectionate se pot programa astfel încât viteza de rotatie si timpul de extractie pot fi optimizate fara interventia operatorului în timpul functionarii.
Forta centrifuga care trebuie aplicata mierii depinde de vâscozitatea acesteia, deci de continutul în apa si de temperatura sa. Variatiile vâscozitatii în functie de originea florala nu sunt mari decât în cazul mierii de iarba-neagra si de mana. Pentru a usura extractia mierii, este bine sa se lucreze la temperaturi destul de ridicate pentru a-i reduce vâscozitatea. În ajunul extractiei, magazinele se pot pastra la 25-30°C într-o camera de încalzire. O ambianta prea rece face ca extractia sa fie dificila. Extractia mierii poate fi precedata de o ajustare a continutului în apa. Uneori suntem obligati sa scoatem magazinele continând numeroase rame pline dar cu miere necapacita. Exista dispozitive care permit evacuarea în câteva ore a excesului de umiditate al mierii chiar în magazine. Pentru aceasta se proiecteaza un curent de aer uscat prin magazinele stivuite. Cel mai bun mijloc de a usca aerul este de a-l face sa treaca printre niste elementi  de racire unde umiditatea  se condenseaza în gheata. Aerul uscat trebuie reîncalzit moderat înainte de a fi dirijat spre magazine ; pentru aceasta aerul se trece peste niste rezistente electrice. Acest sistem este convenabil în marile exploatari. In exploatarile mici si mijlocii, magazinele se pot pune într-o camera încalzita moderat cu ajutorul unui mic radiator electric si bine ventilata prin deschideri în partea de jos si de sus care sa permita primenirea aerului. între magazine se pun pene de lemn pentru a facilita circulatia aerului între ramele care trebuie deshidratate. Acest procedeu nu este eficient decât daca aerul care intra în camera este destul de uscat.
.Deshidratarea mierii în magazin este uneori atât de rapida, când conditiile sunt favorabile, încât continutul în apa devine prea scazut. Trebuie deci sa supraveghem operatia si sa nu o prelungim mai mult decât este necesar. De asemenea, trebuie sa evitam ventilarea unui aer încarcat cu praf deoarece ar putea ajunge în miere. Se pot monta filtre de aer în locurile sensibile, adica la deschiderile de admisie a aerului iar încaperea în care se face conditionarea trebuie sa fie spalata cu multa apa înainte de folosire.

.Descapacirea face parte din extractie. Trebuie sa evitam sa facem descapacirea cu cutite electrice prost reglate care pot carameliza mierea sau o pot colora inutil. În principiu, cutitele electrice de descapacit au termostat.

.Extractia prin centrifugare nu furnizeaza o miere care sa poata fi direct îmbuteliata. Proiectarea picaturilor de miere pe peretii extractorului prezinta inconvenientul ca încorporeaza mult aer sub forma unor bule microscopice. Particulele de ceara smulse din fagure în momentul descapacirii ajung, de asemenea, în miere, ca si fragmente de propolis si mici cantitati de polen provenind din celule cu polen care se gasesc în numar mai mare sau mai mic printre celulele cu miere. Pentru a obtine o miere comercializabila, este necesar sa o purificam.
.Cea mai buna metoda de a purifica mierea este sa o lasam câteva zile într-un recipient numit maturator, impropriu dealtfel, deoarece mierea nu este supusa unei maturizari ci unei simple decantari. Pentru a sti la ce trebuie sa ne asteptam în urma unei decantari, trebuie sa-i cunoastem   legile. Ele sunt simple. Un obiect oarecare (bula de aer, particula de ceara etc.) presupus sferic si perfect neted, se va deplasa cu atât mai repede în sus sau în jos cu cât diferenta de densitate între acest obiect si mediul lichid (în acest caz mierea) este mai mare, cu cât lichidul este mai putin vâscos si obiectul este mai mare. Lipseste din aceasta formula un coeficient care reprezinta frecarea dintre obiect si lichid; acest coeficient este nul când este vorba de aer dar poate fi foarte ridicat în cazul unui grauncior de polen spinos, de exemplu.
.Sa vedem cum se aplica legile fizicii (formula lui Stockes) la purificarea mierii. Bulele mari de aer se ridica repede la suprafata datorita dimensiunilor lor si diferentei de densitate între aer si miere. Cu cât bulele sunt mai mici, cu atât ele se deplaseaza mai încet. Particulele de ceara se ridica mai putin repede la suprafata decât bulele de aer. Daca nu sunt foarte fine, grauncioarele de nisip (pot exista în mod întâmplator) ajung la fundul maturatorului destul de repede. Micile aglomerari de polen urca destul de repede la suprafata, în timp ce grauncioarele de polen izolate au o viteza ascensionala aproape nula. Numai polenurile foarte mari (cu un diametru mai mare de 0,08mm) pot ajunge la suprafata în câteva zile. Trebuie sa tinem seama si de gradul de vâscozitate al mierii. Daca acesta este prea ridicat, purificarea poate deveni imposibila. Pentru a-l reduce, este bine sa tinem maturatorul la o temperatura în jur de 30°C protejându-l împotriva pierderilor de caldura sau, mai bine, închizîndu-l într-o cutie prevazuta cu o rezistenta electrica si un termostat.
Avantajul maturatoarelor termostate este, printre altele, de a întârzia cristalizarea. Anumite mieri, în special de crucifere, cristalizeaza foarte repede. Înca din maturator se observa începutul cristalizarii. Marindu-se considerabil vâscozitatea mierii, cristalizarea împiedica purificarea.
.Purificarea mierilor se poate face si prin filtrare. Filtrele folosite în mod curent în apicultura sunt simple site cu ochiuri de 0,1 mm. Acestea sunt suficiente pentru a elimina din miere deseurile de ceara si impuritatile mari. O veritabila filtrare presupune o încalzire suficienta pentru a reduce vâscozitatea si o anumita presiune. Instalarea filtrelor nu se justifica decât în cazul circuitelor de prelucrare industriale.
.Tehnica de filtrare pe diatomee la temperatura ridicata si presiune mare nu este folosita în unele tari. Ea duce la obtinerea unei mieri perfect cristaline, sterile, lipsita de polen sau de materii coloidale. Mierea astfel filtrata nu mai poate fi numita pe deplin miere.

. Filtrarea
.Apicultorul care îsi conditioneaza mierea pe care o recolteaza poate sa se multumeasca cu purificarea obtinuta prin pastrarea acesteia în maturator minimum trei zile. Este greu sa se fixeze un timp de maturare necesar si suficient deoarece aceasta operatie depinde de înaltimea recipientului folosit (cu cât este mai înalt, cu atât purificarea este mai lenta) si de vâscozitatea mierii, aceasta depinzând la rândul ei de temperatura, continutul în apa si natura mierii. Daca se foloseste un maturator cu termostat la 30°C, se poate obtine o purificare rapida ; prudent este sa scoatem mierea de îndata ce este posibil, si aceasta din mai multe motive. Prin încalzirea continua se favorizeaza formarea de HMF si mierea se coloreaza în câteva saptamâni. Daca se întrerupe încalzirea, mierea se poate cristaliza în maturator; în acest caz este greu de scos din el fara mijloace adecvate.      
.Ambalarea cu amanuntul poate sa se faca dupa purificare. Cristalizarea va interveni spontan dar bineînteles, necontrolat. Unele mieri cristalizeaza bine, altele prost. Vom vedea mai târziu cum putem controla acest proces. Multi apicultori nu se ocupa cu vânzarea în detaliu a produsului lor. Ei prefera sa-l livreze unei cooperative apicole sau unui comerciant, procesator  si pentru acest lucru este suficient sa se traga mierea în ambalaje cu capacitate mare, dintre care cele mai folosite sunt bidoanele de 30-50 litri si butoaiele de 300 kg.
.Conditionarea industriala cere mijloace relativ importante. Unitatea de conditionare trebuie sa functioneze tot anul, ceea ce înseamna ca trebuie sa stocheze, sa controleze, sa trateze mierea în asa fel încât ea sa raspunda strict la normele cerute si valoarea sa comerciala sa fie cât se poate de mare. Este deci exclus ca o asemenea unitate sa functioneze pe aceleasi baze ca cele care sunt perfect valabile la nivelul unei exploatari mici.
.Pastrarea mierii în butoaie de 300 kg nu se face fara probleme. Pentru a se câstiga loc se folosesc paletii si elevatoarele care permit stivuirea butoaielor pe o înaltime de câtiva metri. Cladirea pentru depozitare trebuie sa fie aerisita si cât se poate de racoroasa ; pentru mierile expuse fermentarii cum este mierea de iarba-neagra, se impune pastrarea în camera rece. Temperatura de 4°C este suficient de scazuta pentru a preveni fermentarea înaintea pasteurizarii.

. Lichefierea
.În majoritatea cazurilor, când se conditioneaza un lot de miere, trebuie început prin a o lichefia deoarece, în timpul stocarii ea cristalizeaza în mod aproape inevitabil. Numai mierile de salcâm (Acacia) se pot pastra mult timp în stare lichida. Operatia de retopire a mierii este cea care, daca este prost facuta, aduce cele mai mari stricaciuni mierii. Realizata corect nu lasa nici o urma.
.O instalatie de lichefiere bine conceputa contine o camera încalzita unde butoaiele cu miere sunt întâi încalzite pâna la circa 40°C timp de o jumatate de zi, electric sau în bazine cu apa calda. Tinând seama de slaba conductibilitate termica a mierii, aceasta preîncalzire duce la lichefierea straturilor de miere periferice ; partea centrala nu este încalzita. Butoaiele cu miere preîncalzite sunt apoi luate cu ajutorul unui motostivuitor ; se deschid (trebuie sa aiba deschidere totala) si se basculeaza pe un gratar asezat deasupra unui tanc de receptie. Incinta în care se afla acest tanc si gratarul este încalzita la 70°C. În aceste conditii, mierea preîncalzita este lichefiata rapid, fara sa atinga temperatura aerului din interior; ea este evacuata prin forta gravitatiei, înainte de a avea timp sa fie încalzita exagerat. Mierea evacuata este recuperata la etajul inferior într-o cuva de mare capacitate, de 4 pâna la 6 tone, unde este amestecata. Pentru obtinerea unui produs omogen, mierea este agitata timp de câteva ore cu ajutorul unei elice. Mierea lichefiata, omogenizata, filtrata la iesirea din cuva este refulata cu ajutorul unei pompe pâna la postul de conditionare. Un lot decâteva tone de miere în curs de conditionare este pregatit tinând seama de analizele de control efectuate în prealabil în laborator. Este vorba fie de o miere "poliflora", fie de o miere monoflora care se vinde cu un anumit nume. O miere de salcâm nu se vinde niciodata altfel decât în stare lichida ; în functie de compozitie, o miere "poliflora" va fi prin vocatie lichida sau cristalizata. Întreprinderea de conditionare are interesul sa respecte aceasta vocatie si sa faca în asa fel încât mierea care trebuie sa fie vânduta lichida sa ramâna lichida, cât mai mult timp posibil, în ceea ce priveste mierea cristalizata, este bine sa i se dea o "granulatie" agreabila.       
.Operatiile care urmeaza pregatirii "lotului" vor fi realizate în functie de destinatia mierii. Pentru a pastra mierea în stare lichida, este absolut necesar sa i se anihileze cristalele de glucoza pe care le contine înca si care ar fi germeni de cristalizare nedoriti. Singurul mijloc eficace este pasteurizarea mierii.


. Pasteurizarea
.
Se stie ca actiunea caldurii asupra mierii este cu atât mai nefasta cu cât este mai prelungita. Asa s-a ajuns la utilizarea pasteurizatoarelor cu placi ; ele sunt folosite în mod curent în industria alimentara si se adapteaza foarte bine la pasteurizarea mierii cu ajutorul unei instalatii adecvate. Într-un pasteurizator cu placi mierea lichida circula în contra-curent cu apa calda, într-un strat gros de câtiva milimetri. Încalzirea este foarte rapida; ea nu cere decât câteva secunde. Când mierea atinge temperatura de pasteurizare (78°C), ea intra într-un circuit cu sambrare unde nu ramâne decât câteva minute. Ea paraseste camera pentru a intra în circuitul de racire unde circula în contra-curent cu apa rece. La iesire, 5 pâna la 8 minute dupa ce a intrat, mierea are o temperatura de 42°C ; este pasteurizata. Acum este ferita de fermentare deoarece drojdiile au fost distruse si îsi va pastra starea lichida timp de cel putin 6 luni, timpul necesar pentru a fi consumata.

. Dirijarea cristalizarii
.Am vazut ca nu toate mierile sunt predispuse a ramâne în stare lichida. Fiind (relativ) prea bogate în glucoza, ele risca sa recristalizeze, chiar si dupa pasteurizare, într-o forma neregulata. Este mai bine sa le respectam predispozitia si sa le facem sa cristalizeze repede sub o forma placuta la vedere si la gust.
.Pentru a obtine acest rezultat, se procedeaza la o însamântare a mierii dupa pasteurizare si racire completa. Se amesteca bine, cu ajutorul unor aparate speciale, o miere care cristalizeaza foarte fin cu mierea care trebuie cristalizata. Se foloseste o cantitate de aproximativ 10% maia. Cristalele adaugate în miere servesc de amorsa si, în câteva zile, la o temperatura de 14°C, cea mai favorabila cresterii cristalelor, toata mierea este cristalizata în sistemul dorit. Amestecul de miere si maia cât înca se trimite la masina de îmbuteliere în borcane, are consistenta de pasta.
.Mierile care cristalizeaza foarte fin se numesc mieri "cremoase". Ele au avantajul de a fi foarte placute la consum datorita faptului ca nu sunt foarte fine.
.Trebuie sa adaugam ca linia de conditionare a mierii pe care am descris-o, foarte sumar, se realizeaza numai din materiale folosite în industria alimentara. Aproape totul este confectionat din otel inoxidabil sau din sticla Pirex. Conditiile de igiena cele mai stricte pot fi îndeplinite ; materialele fiind usor de demontat si de spalat în apa fiarta sau la vapori.
Daca pasteurizarea nu se impune într-o exploatare mica, cristalizarea controlata este la îndemâna oricarui apicultor. Chiar daca aceasta nu se realizeaza în conformitate cu procedeele industriale pe care le-am descris, poate da rezultate excelente cu un minimum de efort.
.Trebuie sa se stie, cristalizarea este un fenomen care se supune unor legi precise. Pentru a obtine cristale foarte mari, este nevoie de timp si de repaos perfect. Temperatura nu trebuie sa varieze deoarece aceste variatii provoaca miscari de convexie în lichid, miscari care pot sparge reteaua cristalina în formare. Pentru a obtine cristale foarte fine, trebuie sa spargem cristalele mari care se formeaza ; fiecare bucata devine un nou mediu de cristalizare si aceasta se accelereaza.
.Apicultorul care doreste sa-si trateze mica recolta pentru a obtine o miere cristalizata fin trebuie sa înceapa prin a-si constitui o mica rezerva, de câteva kilograme, dintr-o miere cu granulatie placuta. Un kilogram din aceasta miere este suficient pentru a însamânta 10 kg de miere lichida ; desigur ca trebuie sa amestecam convenabil mierea si maiaua. Exista în comert cuve pentru amestecat, care se potrivesc foarte bine. La nevoie, se pot obtine rezultate bune cu ajutorul unei spatule destul de mari care se manevreaza continutul.
Cristalizarea se face rapid la 14°C. Punerea în borcane trebuie sa se faca dupa amestecare ; borcanele se pastreaza la racoare.
.Reusita depinde de predispozitia mierii de a cristaliza ; în lipsa analizelor care sa permita cunoasterea raportului glucoza-levuloza, ne putem baza pe observarea unei probe de miere într-un recipient de sticla. Aceasta proba, de 0,5-1 kg miere va fi introdusa în frigider pe timpul noptii, iar ziua va fi scoasa si lasata la temperatura obisnuita fara sa uitam sa o agitam din când în când cu o bagheta de sticla. O miere predispusa la cristalizare rapida, va cristaliza în câteva zile. Un ultim factor care trebuie luat în considerare pentru reusita unei cristalizari controlate este continutul în apa. Nu se obtine o miere perfecta decât daca aceasta este în jur de 17,2%.

. Ambalajul
.Alegerea ambalajului pentru miere depinde de doua categorii de motivatii. Una se refera la motivatii de ordin tehnic, cealalta la motivatii de ordin estetic. Din punct de vedere tehnic trebuie sa se ia în considerare etanseitatea ambalajului ca fiind criteriul cel mai important.

.Un vas care contine miere trebuie sa fie perfect etans. Se întelege de la sine ca el nu poate fi confectionat decât din materii prime autorizate de lege.
.Restul nu este decât o problema de pret de cost, de comoditate la întrebuintare si de dorinta de a satisface clientela. Ambalajele fabricate din materiale transparente au avantajul ca prin ele se poate vedea mierea. Experienta dovedeste ca vasele opace ascund uneori defecte de prezentare pe care o tehnica mai atenta le-ar fi putut evita.

. Examenul mierii
.Congresele, reuniunile profesionale, expozitiile si concursurile agricole sunt, pentru apicultori, ocazii de a-si prezenta produsele si de a le supune judecatii expertilor care le pot recunoaste calitatile si defectele. Trebuie sa admitem ca, daca dispunem de reguli si norme pentru a judeca animalele de concurs si vinurile, lucrurile sunt mult mai usoare în ceea ce priveste mierea. În ultimii ani s-au facut eforturi demne de lauda pentru a da judecatorilor criterii de apreciere a mierilor care sa nu fie prea subiective, dar ramân multe de facut în acest domeniu.
.Trebuie sa se faca deosebirea între :

•  criterii de calitate, generale ;

•  criterii legate de prezentarea produsului;

•  criterii care se aplica la situatii particulare.

.Vom lasa de o parte criteriile de calitate, ele sunt de competenta laboratoarelor.
Criteriile de prezentare se aplica tuturor mierilor. Mierea este caracterizata dupa felul cum se prezinta la vânzare. O judecata valabila nu poate fi emisa decât asupra unui produs comercializat într-un ambalaj perfect transparent. Practic limpezimea este un criteriu important pentru caracterizarea mierilor lichide si, dealtfel, cristalizarea se apreciaza în primul rând dupa ochi. O miere destinata vânzarii în stare lichida trebuie sa fie limpede si nu trebuie sa prezinte acea ceata care anunta o viitoare cristalizare. Suprafata ei nu trebuie sa prezinte nici o particula solida vizibila cu ochiul liber. O miere cristalizata trebuie sa prezinte o suprafata perfect omogena, lipsita de acele ramificatii albe de pe peretii vasului datorate bulelor de aer. Suprafata trebuie sa fie lipsita de particule solide si de spuma. Spuma care se ridica la suprafata dupa îmbuteliere formeaza o mica crusta alba constituita din cristale de glucoza si bule de aer.
.Degustarea la acest stadiu nu trebuie sa priveasca decât gusturile parazite. Toate mierile sunt egale pentru arbitru, cu conditia ca gustul si mirosul lor sa fie naturale.
.Defectele majore cum sunt separarea în mai multe straturi, cristalizarea grosiera si neregulata, fermentarea sunt cauze evidente pentru excluderea dintr-un concurs. Lucrurile se complica când este vorba de apreciere în raport cu o calitate anume de miere. Evident în absenta unor referinte precise operatiunea este imposibila. Constituirea acestor referinte este întotdeauna laborioasa. Trebuie adunat un numar suficient de esantioane, provenind din diferite regiuni si recoltate în mai multi ani. Supuse unor serii de analize, aceste esantioane permit stabilirea unor medii pentru principalele caracteristici cum sunt culoarea, aciditatea, spectrul zaharurilor, conductibilitatea electrica, etc. Acestor teste fizico chimice li se adauga teste organoleptice, deosebit de delicate în masura în care vocabularul pentru calificarea mierii este înca foarte rudimentar în comparatie cu cel folosit de degustatorii de vinuri.
.Numai pornind de la aceste masuri pregatitoare se pot furniza unui juriu elementele care sa-i permita confirmarea exactitatii unei denumiri florale, fie ca este vorba de rozmarin, trifoi sau brad.

. Analiza mierii
.Pentru un profan, cuvântul "analiza" ascunde o lume misterioasa de aparate complicate si de tehnici sofisticate datorita carora putem sti totul despre miere, începând cu originea sa florala, pâna la continutul în vitamine, calciu sau cobalt totul apasând pe un buton. Trebuie sa spunem ca literatura politista a facut totul pentru acreditarea acestei notiuni simpliste ; de la Sherlock Holmes pâna la Maigret, care este politistul ce nu a facut apel la tehnicile de laborator pentru a urmari o pista?                                  
.Trebuie sa precizam mai întâi ca expresia "a da o miere spre analiza" nu are sens luata ca atare. Toate mierile naturale contin sute de constituenti diferiti a caror valoare este foarte diferita în functie de scopul urmarit prin analiza. Deoarece orice analiza trebuie sa înceapa în mod obligatoriu de la o întrebare adresata clar si precis. Daca întrebarea este pusa de un apicultor în legatura cu propria sa productie, de un consumator în legatura cu un produs cumparat din comert, de un serviciu oficial, sau de un cercetator în legatura cu o miere necunoscuta, analiza se va desfasura diferit.
.În general, apicultorul care îsi da mierea spre analiza doreste sa stie care este originea ei florala, calitatea sa si daca poate sa primeasca o denumire anume. Consumatorul va dori sa stie daca mierea pe care a cumparat-o este pura sau falsificata si daca denumirea pe care o poarta este conforma cu realitatea. În ceea ce priveste serviciile oficiale, acestea
sunt interesate sa stie daca mierea este în conformitate cu normele legale legate de folosirea de antibiotice sau standardele de calitate, în timp ce cercetatorul urmareste înainte de toate sa-si completeze cunostintele de specialitate.

. Controlul de calitate
.Scopul controlului de calitate este de a da o apreciere a mierii, fondata strict pe calitatile de baza ale produsului, adica continutul în apa, puritatea si integrarea sa într-un concurs, ca operatiune de selectie si clasament : permite eliminarea produselor defectuoase, dar nu emite nici o judecata de valoare în legatura cu o denumire anume.
.Controlul de calitate al unei mieri cuprinde masurarea continutului de apa, un test de puritate, o dozare a hidroximetilfurfurorului (HMF), un examen organoleptic si un examen al starii fizice. O miere de calitate normala trebuie sa ramâna în limitele fixate de lege ; dar aceste limite fiind foarte largi controlul calitatii permite nuantarea aprecierii distingând, cu ajutorul unor notari simple, mieri care sunt pur si simplu conforme legii si cele numite de calitate superioara pentru ca sunt foarte curate, foarte concentrate, foarte sarace în HMF, care se prezinta sub o stare fizica bine definita (lichida sau cristalizata) si nu au alt gust strain mierii.
.Masurarea continutului în apa se face usor cu ajutorul unui refractometru. De fapt, dupa cum am mai mentionat, indicele de refractie al mierii depinde de continutul ei în apa. Cunoscând indicele de refractie se deduce continutul în apa. Tabelele lui Chataway contin cifrele acestei corespondente. Refractometrul permite masurarea cu o singura picatura de miere ; totusi el nu poate da un rezultat decât daca mierea este perfect limpede.    
.Masurarea puritatii se face prin cântarirea unui filtru înainte si lupa filtrarea a 5 g de miere în solutie de apa. Filtrul retine corpurile straine care trebuie sa fie eliminate în cursul epurarii. Este vorba în special de resturi de ceara, fragmente de propolis, praf sau resturi animaliere sau vegetale.
.Daca controlul calitatii este destinat mierilor care intra în competitie sau determinarii pretului de vânzare sau a valorii aportului într-o cooperativa, se pot stabili usor baremuri potrivite. Controlul calitatii are avantajul de a putea fi realizat cu mijloace modeste. El nu necesita decât o aparatura simpla si cunostinte tehnice destul de elementare.

.Sus

 
 
Recomandari
SkyDiving Center
Scoala de parasutism, salturi in tandem ...
www.skydivingcenter.ro
Sofisticato
Invata germana fara profesor si GRATUIT.
www.sofisticato.ro
Dieta Dukan
Vrei sa slabesti fara sa faci foamea si fara sa trebuiasca sa faci exercitii fizice epuizante ...
www.dietadukan.freesoul.ro
Retete Dukan
Totul despre Dieta Dukan... informatii, surse, alimente permise, tolerate si ajutatoare si foarte multe retete pentru dieta Dukan...
www.retetedukan.info
Steford & M.I.C. Design
Constructie site-uri la preturi de criza ...
www.steford.net
Freesoul
Diete, cure de slabire, mananca sanatos...
www.freesoul.ro
Aqua Fish
Totul despre pestii exotici, plantele exotice, boli, acvarii ...
www.aquafish.net
Visele
Totul despre vise: semnificatii, explicatii, insomnie, Freud ...
www.visele.freesoul.ro