Asigurarea rezervelor de hrana pentru familiile de albine

Dupa cum se stie, familia de albine nu hiberneaza în timpul iernii. Strânsa în ghemul de iernare ea îsi continua activitatea producând caldura necesara mentinerii vietii, în unele situatii, începând din luna ianuarie sau chiar din decembrie creste puiet în spatiul limitat de dimensiunile ghemului. Pentru aceasta activitate, albinelor le sunt necesare rezerve suficiente de hrana atât în forma rezervelor interne - corpul gras, bine dezvoltat prin alimentatie abundenta în timpul toamnei, cât si rezerve de miere si pastura în cuib.

Consumul de hrana este mai scazut în primele luni ale iernii, pâna la aparitia puietului albinele consumând mierea doar pentru mentinerea temperaturii în interiorul ghemului la circa 24-25°C. O data cu aparitia puietului consumul se ridica, temperatura în ghem fiind mentinuta în permanenta la nivelul de 35-36°C. în aceste conditii familiile normale, puternice consuma în primele luni ale iernii 700-800 g hrana; în continuarea iernarii consumul creste la 1,5-2,0 kg lunar, în total, pe întreaga perioada de iernare sunt necesare circa 7-8 kg de miere.

Pentru conturarea consumului vom utiliza datele obtinute de L. Partiot (1968). Stabilirea consumului s-a facut de catre Partiot prin cântariri pe o durata de 12 ani, la 40 stupine, situate pe o raza de 150 km si care a cuprins altitudini între 140-1000 m (tabelul1).

Tabelul 1
Scaderi ale cântarului de control de la 1 octombrie pâna la 31 martie (dupa L. Partiot)

Din acest tabel, rezulta ca, într-o perioada de 6 luni, corespunzatoare iernarii familiilor de albine, consumul de miere a fost de 4,6-5,2 kg. Durata mai îndelungata cu temperaturi scazute existente la altitudinile mai mari a redus numarul zilelor în care s-a înregistrat zbor al albinelor, ceea ce a determinat în consecinta si un consum mai mic.
Aceste date au fost coroborate cu experientele facute de A.W. Gareev. Desi amplasate geografic la mari distante, consumurile constatate de cei doi autori pe parcursul celor 5 luni analizate sunt foarte apropiate (tabelul 2).

Tabelul 2  
Consumul lunar de la 1 noiembrie la 31 martie (grame miere)

Un consum apropiat este stabilit si de alti cercetatori ca: Wefeippl, Alfonsus, Jebsen.
Ar fi însa o mare greseala daca la intrarea în iarna s-ar lasa în familii doar aceasta cantitate, întrucât în acest fel familiile ar fi lipsite de hrana tocmai în momentul în care au mare nevoie de aceasta. La iesirea din iarna în familii sunt necesare rezerve de hrana pentru cresterea puietului si mentinerea temperaturii pâna la aparitia primelor culesuri de intensitate normala care sa asigure necesarul de hrana al albinelor.

Este gresita, de asemenea, ideea ca lipsa hranei în primavara se poate suplini cu sirop de zahar. Trebuie sa avem în vedere urmatoarele: la iesirea din iarna majoritatea albinei este în mare parte uzata în urma iernarii si cresterii de puiet; albina tânara este înca în cantitate mica; prelucrarea zaharului grabeste uzura totala a albinelor si le scurteaza acestora viata. De aceea, în afara cantitatii strict necesare iernarii, la formarea rezervelor de hrana trebuie asigurata si cantitatea necesara pentru primavara. In total, în functie de puterea familiei si de zona în care se lucreaza se lasa 16-20 kg miere.

Deosebit de importanta este si rezerva de pastura, fiecare familie având nevoie de 1,5-2 kg. Lipsa fagurilor cu pastura se poate suplini cu polen granule sau pulbere, administrat în luna februarie în turte energoplastice.

1. Calitatea hranei.
Mierea reprezinta hrana glucidica, în ea predomina zaharurile simple, usor asimilabile, glucoza si fructoza. Ea este bogata în fermenti, vitamine, saruri minerale.

Fagurii cu miere pentru iernare trebuie sa fie capaciti, deoarece mierea necapacita este higroscopica, se poate scurge din celule, poate sa se înacreasca provocând supraîncarcarea intestinului gros si moartea albinelor.

Pentru iernare mierea trebuie sa fie de flori, nu de mana. Mana reprezinta acea substanta dulce ce se afla în anumite perioade ale anului pe frunzele, ramurile sau tulpinile unor plante. Mana poate fi secretata direct de planta, din cauza presiunii radiculare a acesteia în perioada trecerii de la starea de repaus la starea activa sau poate fi produsul unor insecte din familiile Lachnidae si Lecaniidae.

Continutul ridicat de saruri si dextrine din mierea de mana determina supraîncarcarea intestinului gros la albine si îmbolnavirea lor de diaree. Recunoscuta în stup dupa culoarea mai închisa, dupa vâscozitatea ridicata, dupa gustul mai putin dulce si dupa faptul ca, în general, nu este capacita, se recomanda extragerea ei din faguri si înlocuirea cu provizii corespunzatoare.

Cercetatorul sovietic Melincenko a facut un studiu comparativ între o hranire a albinelor cu miere si o hranire cu sirop de zahar, rezultatul fiind urmatorul: albinele hranite cu miere de mana au iesit în primavara cu diaree în proportie de 88,9% fata de cele hranite cu sirop de zahar care au avut diaree doar în procent de 9%.

Din acest motiv se impune ca în toamna sa se faca analiza mierii pe care o lasam ca hrana de iarna. Aceasta operatie o poate face orice stupar, folosind una din cele doua metode prezentate mai jos:  

a) Metoda cu apa de var.  
Apa de var se prepara în felul urmator: se ia o oarecare cantitate de var stins ce se amesteca bine cu o cantitate egala de apa distilata; se lasa sa se limpezeasca. Varul se va depune pe fundul sticlei, iar lichidul albicios ce se ridica deasupra se filtreaza prin câteva straturi de tifon si apoi se pastreaza într-o sticla etichetata. Pentru analiza se pune cu vârful unei lingurite miere într-o eprubeta (mierea sa fie luata din diferiti faguri), apoi se adauga în eprubeta o cantitate egala de apa distilata. Dupa ce mierea s-a dizolvat complet în urma agitarii continutului eprubetei se adauga doua parti apa de var, se agita totul si se încalzeste pâna la fierbere la o mica lampa de alcool. Daca mierea prelevata si analizata este de mana, în eprubeta apar fulgi (flocoane) de culoare bruna. Aceasta miere este improprie pentru iernare, ea trebuind sa fie înlocuita.

b) Metoda cu alcool .  
Într-o eprubeta se pun în parti egale miere si apa distilata; dupa o usoara încalzire a continutului eprubetei, se adauga 7-8 parti alcool de 96°. Daca amestecul nu se tulbura este dovada ca mierea este buna ca hrana de iarna, în caz contrar, daca lichidul se tulbura si devine albicios, mierea este de mana, si fiind improprie pentru iernare trebuie înlocuita.

De asemenea, iernarea este favorabila pe provizii de miere care nu cristalizeaza, în acest scop se recomanda folosirea proviziilor de la culesul de la salcâm, unde raportul glucoza-fructoza este în favoarea fructozei. Mierea de floarea-soarelui si, în special cea de rapita, cristalizeaza rapid si iernarea nu mai are loc în conditii bune.
Pentru a spori productia de miere extrasa, unii apicultori înlocuiesc rezervele pentru iernare cu sirop de zahar, ceea ce iarasi nu este bine. Se admite ca în anii în care conditiile climatice si de cules au determinat o insuficienta asigurare a familiei de albine cu hrana naturala sa se completeze aceste rezerve de hrana cu sirop de zahar. Dar si în aceste cazuri de forta majora este vorba doar de o completare si nu de o înlocuire care atrage dupa sine o serie de neajunsuri. Cuvintele apicultorului american A. Root sunt convingatoare în acest sens. "Daca mierea aflata la sfârsitul verii în stupi este de buna calitate si bine capacita de albine, este o adevarata nebunie ca apicultorul sa o extraga pentru vânzare si sa cumpere zahar din care sa fiarba sirop cu care sa hraneasca albinele. Oricine gândeste ca în felul acesta poate obtine avantaj se înseala, chiar daca ar vinde mierea cu un pret foarte ridicat si ar cumpara zaharul cu un pret foarte scazut".

2. Pregatirea rezervelor de miere si pastura.
Pregatirea rezervelor de hrana trebuie începuta, pe cât posibil, la culesurile principale din lunile mai-iunie. Aceasta activitate este mult usurata atunci când în stupina se folosesc stupi de tip multietajat sau orizontali, care au rame de o singura dimensiune. Astfel, în timpul culesului mare, imediat ce exista faguri plini cu miere, acestia se ridica din stup, pe masura ce sunt capaciti. Se vor alege, în primul rând, fagurii plini cu miere, 3-3,5 kg în rame standard (435/300 mm) sau 1,8-2,5 kg în rame de multietajat (435/230 mm).   ..... Daca însa conditiile de cules nu au fost prielnice, se pot lua si faguri cu mai putina miere, cu conditia sa contina cel putin 1,5 kg fiecare.

Se aleg numai fagurii bine claditi, de culoare brun-deschisa, în care, înainte de a fi umpluti cu miere, au fost crescute câteva generatii de puiet. Fagurii în care a fost crescut puiet mentin mai bine caldura în timpul iernii si deci sunt mai buni pentru cresterea de puiet care începe înca din timpul iernii, în locul fagurilor scosi din stup se introduc rame cu faguri goi claditi sau cu faguri artificiali.

La stupii cu magazine (Dadant-Blatt), în raport cu puterea familiei se iau urmatoarele masuri:
- la familiile de albine cu un singur magazin se scot din magazin fagurii marginasi iar în locul lor se introduc doi faguri marginasi de cuib ridicati din corpul de cuib (fig. 2). .

Fig.2   Pozitia fagurilor în stupul de tip vertical cu un magazin, în vederea pregatirii rezervelor de miere în fagurii de cuib (2 faguri de cuib suspendati lateral în magazin (a si b).

.. În spatiile goale albinele vor cladi faguri naturali care pot fi recoltati periodic pentru producerea de ceara; pe masura ce fagurii sunt umpluti cu miere si capaciti, se ridica în vederea pastrarii, iar în locul lor se introduc faguri noi de la rezerva sau din cuib;
- în cazul familiilor puternice, care ocupa doua magazine, se procedeaza astfel: din mijlocul a doua magazine suprapuse se scot ramele de magazin, iar în spatiul format se introduc 3-5 faguri de cuib, ce se scot din corpul de jos sau din fagurii de la rezerva. Ocupând în magazine pozitia centrala,fagurii sunt umpluti curând cu miere (fig. 3.).  

Fig.3   Pregatirea rezervelor de miere in faguri de cuib. la stupul vertical cu doua magazine (4 faguri de cuib suspendati in mijlocul celor doua magazine).

O deosebita atentie se va acorda pregatirii rezervelor de pastura, deoarece prin asigurarea unor rezerve bogate se poate preîntâmpina asa-numita foame de proteine a albinelor, atât în sezonul de iernare cât si în alte perioade ale anului, în acest scop, cu ocazia reviziilor obisnuite ale familiilor de albine se identifica si se ridica pentru pastrare faguri umpluti macar pe trei sferturi cu pastura. Pe timpul culesului mare, aceste rame se introduc în compartimentele de strânsura pentru a fi umplute cu miere si capacite. Ca si în cazul alegerii rezervelor de miere, se aleg fagurii de cuib în care au crescut câteva generatii de puiet, în aceasta stare, rezervele de pastura se conserva în cele mai bune conditii.

Pentru satisfacerea nevoilor de proteine în perioadele când lipseste polenul, este recomandabil ca, în afara rezervelor de pastura în faguri, pe timpul culesurilor abundente de polen, sa se recolteze polen cu ajutorul colectoarelor. Polenul recoltat se va pastra în vederea administrarii ca hrana proteica familiilor de albine la iesirea acestora din iarna, dupa primul zbor de curatire. Pastrarea polenului se poate face dupa uscarea acestuia conform tehnologiei (vezi Manualul apicultorului) sau în stare proaspata, în amestec cu zahar pudra. Amestecul se pune în recipiente din sticla de culoare închisa, având grija sa-l presam bine, în asa fel încât sa nu ramâna goluri de aer, iar deasupra, înainte de închiderea recipientului se mai pune un strat de 1-2 cm zahar pudra.

Conservarea fagurilor .  
Fagurii cu hrana de rezerva se pastreaza într-o încapere în care temperatura sa fie, pe cât posibil, constanta. Se vor evita camerele umede. Fagurii cu hrana de rezerva se pastreaza fie în magazine sau corpuri de stupi suprapuse fie în lazi sau dulapuri cât mal bine închise (fig. 4 a) pentru a-i feri de atacul diferitilor daunatori (gaselnita, soareci, furnici).

Fig.4a   Dulap pentru pastrarea ramelor eu faguri de rezerva. 1-usi frontale, 2-usi laterale, 3-stelaj pentru rame 4-rame cu faguri de rezerva.

La asezarea fagurilor în vederea pastrarii, se va evita lovirea lor, asigurându-se si un spatiu minim pentru ca sa nu se atinga între ei. Loviturile provoaca deschiderea celulelor si scurgerea mierii pe faguri, alteori mierea din portiunile lovite, datorita aerului se poate altera. Periodic spatiul de depozitare a fagurilor cu hrana de rezerva (cu tot cu faguri) se dezinfecteaza prin afumare cu sulf, folosind arzatorul de sulf (fig. 4 b) (15 g/corp de stup, timp de 24 de ore) apoi se aerisesc.

Fig.4b   Arzatorul de sulf.

O alta metoda de dezinfectie este cea cu vapori de acid acetic glacial, în acest caz utilizându-se pentru fiecare corp ermetic închis 200 cm3 de acid acetic glacial îmbibat într-un strat de pânza. Pânza astfel pregatita se introduce în corpul de stup unde va ramâne timp de 3 zile la o temperatura de 20-25°C, timp în care are loc evacuarea acidului acetic. Vaporii de acid acetic actioneaza si asupra sporilor de nosemoza, a moliei cerii si a altor daunatori.   Atentie!   în cazul când se foloseste acidul acetic glacial se va lucra cu manusi de protectie, bandaj de tifon la nas si ochelari pentru evitarea unor accidente neplacute.

În aer liber (adapostiti sub un sopron) este bine sa pastram doar fagurii de culoare deschisa si care nu contin resturi de miere pentru ca aceasta atrage albinele, în cazul depozitarii în aer liber atât în partea de jos (fund) cât si deasupra corpului de stup se pune un podisor Snelgrove cu sita descoperita si urdinisurile închise. Se fac stive de câte 6-8 corpuri sau magazine cu rame sortate, având grija sa nu existe spatii libere între corpuri (eventual corpurile se pot lipi între ele cu hârtie adeziva) prin care sa nu poata patrunde albina, între cele doua deschizaturi cu sita (una la baza primului corp si cealalta deasupra ultimului corp), prin intermediul deschizatorilor corpurilor intercalate, se creeaza un curent continuu de aer ce ventileaza fagurii, asigurându-se conditii bune de conservare si evitând atacul gaselnitei.

Fagurii goi de rezerva se mai pot conserva si sub cuibul familiei. Metoda se recomanda numai în cazul existentei unor familii de albine puternice, fagurii fiind în acest caz sub protectia permanenta a albinelor, în acest fel se realizeaza si o iernare buna a familiilor de albine, deoarece cuibul este mai ridicat si aerul rece din atmosfera nu patrunde direct pe urdinis.

Se recomanda ca fagurii cu pastura sa fie prafuiti în prealabil cu zahar pudra pentru a se evita mucegairea lor.

Daca la iesirea din iarna, când se face prima revizie de primavara, se constata existenta unor familii de albine lipsite de hrana sau cu hrana insuficienta, se va recurge la fagurii cu hrana de rezerva depozitati în modul descris mai sus.

3. Hranirea de completare.

Hranirea de completare se face în trei cazuri, când familiile nu si-au asigurat rezervele de hrana necesare pentru iernare din cauza conditiilor neprielnice de cules; când nu exista miere de rezerva în faguri pentru înlocuirea mierii de mana constatate în cuib, când se face completarea partiala cu zahar a rezervelor insuficiente de hrana.

Hranirea trebuie facuta imediat dupa ultimul cules de vara. în felul acesta se va intensifica dezvoltarea în continuare a familiilor în vederea iernarii, iar la disparitia albinelor batrâne va aparea generatia ce va ierna si care a fost scutita de uzura pe care ar fi prilejuit-o prelucrarea zaharului.

Dupa A.l. Melniciuc (1964), durata vietii albinelor este influentata, în mod direct, de cantitatea de zahar prelucrata. Astfel, fata de albinele care nu au prelucrat zahar în toamna si a caror durata de viata este considerata 100%, durata vietii albinelor care au prelucrat 3,3 kg sirop/kg albina a fost de numai 75%.

De asemenea, apicultorul trebuie sa tina seama si de faptul ca administrarea unor cantitati mari de sirop de zahar, care trebuie depozitate în scurt timp, duce la depasirea capacitatii de activitate glandulara a albinelor si, ca atare, adaosul de enzime va fi necorespunzator, în aceasta situatie rezervele respective vor fi depozitate fara ca procesul de invertire sa fie realizat la nivel corespunzator, fapt ce va duce la cristalizarea hranei în celule, cu o dubla influenta negativa. Pe de o parte albinele vor arunca cristalele din celule, ceea ce reprezinta consumarea inutila a zaharului; pe de alta parte, prin hranirea cu lichidul intercristalin albinele se îmbolnavesc de diaree, putându-se înregistra din acest motiv chiar si pierderea familiilor. Este de aceea indicat ca administrarea hranei pentru completarea rezervelor sa se faca într-un timp mai îndelungat si în cantitati ponderate, asigurându-se astfel o foarte buna prelucrare.

La completarea hranei trebuie luate în considerare câteva aspecte importante.

Pentru ca hrana administrata sa nu fie împrastiata de albine pe un numar mare de faguri ci concentrata doar pe câtiva, adica pe fagurii pe care familia va ierna, sunt necesare urmatoarele masuri:
- înainte de administrarea hranei, cuibul familiei sa fie redus la numarul de faguri pe care urmeaza sa se faca iernarea;
- reducerea se face în functie de puterea familiei;
- puterea se apreciaza în functie de intervalele bine ocupate cu albina.

O metoda mai exacta care poate fi aplicata când timpul este cald este aprecierea cantitatii de albina de pe fiecare fagure si, în final, aprecierea cantitatii totale de albina. Un fagure de stup orizontal 435/300 mm în perioada de toamna, când cuibul este restrâns contine 270 g albina pe ambele fete, în timp ce rama de ME 435/230 mm contine 200 g albina pe ambele fete. în perioada activa, un fagure de stup orizontal 435/300 mm contine 200 g albina pe ambele fete, iar rama de ME 435/230 contine 150 g albina.

O apreciere mai exacta se obtine cu rama retea sau Netz (împartita în dm2) în care 1 dm2 contine 30 g albina pe ambele fete sau 15 g pe o singura fata. Totalul de dm2 gasiti, înmultit cu 15 da totalul de albine dintr-o familie.

Pentru a se aprecia pe câte rame va ierna familia se împarte totalul de albine la 270 g sau 200 g, în functie de tipul de stup.

Prepararea siropului pentru hranirea de completare.

Când hrana se administreaza timpuriu, imediat dupa terminarea culesului de vara si albinele dispun de timp suficient pentru transportarea, depozitarea si prelucrarea proviziilor, concentratia siropului poate fi de 1/1.
Pornind de la regula ca în fiecare fagure de iernare trebuie sa se gaseasca minimum 1,5-2 kg miere, ca sa se stabileasca necesarul din cuib. Un fagure plin pe ambele fete are 3,6-4 kg miere la rama se stup orizontal (435/300 mm) si 2,8-3 kg miere la rama de multietajat (435/230 mm). O apreciere mult mai exacta se poate face tot cu ajutorul ramei retea (Netz), unde 1 dm2 are 350 g miere pe ambele fete sau 175 g miere pe o singura fata.

În cazul hranirii cu sirop de zahar se va avea în vedere ca dintr-un kilogram de zahar rezulta, prin transformare, un kilogram de miere. Diferenta de circa 25% zahar (1 kg miere contine numai circa 0,750 kg zahar) este consumata de albine în procesul de transformare a zaharului în miere.

Pentru a obtine un kilogram de sirop, la o concentratie de 1/1 se pun laolalta 650 g zahar si 650 ml apa. Practic, întâi se fierbe apa apoi se adauga zaharul, amestecând pâna la completa dizolvare a acestuia. Se administreaza când temperatura siropului este de 35-40°C

Administrarea hranei se face în hranitoare de capacitate mare. în portii de 2-5 kg la 2-3 zile, dupa puterea familiei. Familiilor care nu ridica cantitatea de hrana data în totalitate, la a doua hranire li se reduce portia dupa capacitatea de depozitare a hranei în faguri.

Siropul poate fi administrat si în faguri care se pun dupa diafragma.

Se recomanda hranirea de completare timpurie, deoarece albinele dispun în acest caz de timp suficient pentru prelucrarea corespunzatoare a proviziilor si pentru ca, în general, activitatea este desfasurata de albinele mai vârstnice, prevenindu-se astfel uzura celor tinere care vor ierna. Daca timpul este însa înaintat, concentratia siropului va fi 2/1 (2 parti zahar si 1 parte apa), acesta fiind mai dens, suprafata pe care îl împrastie albinele pentru evaporare va fi mai mica si implicit timpul necesar prelucrarii va fi mai mic.

În tabelul 3 si în tabelul 4 sunt redate cantitatile de zahar si apa necesare pentru pregatirea siropului de diferite concentratii, precum si cantitatea de miere care rezulta din prelucrarea acestui sirop.

Se recomanda sa se dea albinelor un sirop invertit cu acid citric (1 g la litrul de sirop). Daca se da o cantitate mai mare de 1 g la litrul de sirop, efectul este invers si anume are loc o cristalizare puternica în timpul iernii. De asemenea, se mai recomanda ca în siropul destinat hranirii de completare sa se adauge Protofil care este un preparat destinat atât stimularii dezvoltarii familiilor de albine, cât si combaterii nosemozei. Protofilul se administreaza în special familiilor de albine afectate de nosemoza, de intoxicatii cronice, celor slabite de intemperii, precum si roiurilor. Cantitatea de Protofil care se administreaza este de 17 ml (1 lingura de supa) la un litru de sirop, în totalitate într-un anotimp se administreaza unei familii de albine între 50 si 80 ml Protofil, în functie de marimea si starea acesteia.

Tabelul 3

Tabelul 4

Hranirea de completare mai poate fi facuta si cu serbet de zahar administrat sub forma de turte. Aceasta se face în special atunci când timpul este prea înaintat, albinele nu mai ridica siropul, sau spre sfârsitul iernii, în cazul în care, datorita unei cantitati insuficiente de hrana apare pericolul pieirii familiei de albine de foame. Desigur, acestea sunt situatii de exceptie si ele apar îndeosebi atunci când iarna se prelungeste mult în primavara, în conditii normale însa, familiile de albine trebuie sa fie asigurate cu provizii care trebuie sa le ajunga acestora pâna la iesirea din iarna si începutul unui nou sezon.

Sus